Situaţia epidemiologică prin bolile diareice acute (BDA) în municipiul Chişinău, în perioada 26 iunie – 2 iulie 2017

www.santetour.ro

În săptămâna a 26-a de supraveghere epidemiologică a BDA, cuprinsă în perioada 26 iunie – 2 iulie 2017, numărul de cazuri înregistrate printre populaţia municipiului Chişinău este în diminuare. Astfel, la Centrul municipal de Sănătate Publică, au fost declarate de către instituţiile medico-sanitare publice 252 de cazuri de BDA, ceea ce constituie cu 20% mai puțin, comparativ cu săptămâna precedentă. De menţionat că se atestă o dimuare semnificativă şi în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 362 de cazuri.

Printre copiii cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani, au fost înregistrate 185 de cazuri sau 73,4% din numărul total de cazuri.

Rata spitalizării a constituit 53,57%, în instituţiile medicale de profil infecţios fiind spitalizaţi 135 de bolnavi.

Printre copiii organizaţi au fost înregistrate 37 de cazuri de BDA.

Pentru monitorizarea circulaţiei V.cholerae şi a altor bacterii patogene în mediul ambiant, pe data de 27.06.17, au fost colectate 28 de probe de apă din bazinele acvatice, cinci probe fiind pozitive. A fost depistat V.cholerae NON 01 în probele de apă prelevate de la plaja r. Nistru din or. Vadul lui Vodă, lacurile din parcurile “La Râşcani”, “Valea Morilor”, “Valea Trandafirilor”, “La Izvor”. În contextul celor expuse, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii publice din municipiul Chişinău nu recomandă scăldatul în aceste bazine acvatice.

________________________________________________________________________ 

Executor: Zinaida Covric, medic epidemiolog, secţia Epidemiologia generală a bolilor transmisibile

Imagine: Imagine: www.santetour.ro

© 2017 Centrul de Sănătate Publică.